• Port tradițional

    Confecționarea unui astfel de costum presupune o muncă de cateva luni de zile, de la țesutul pănzăturilor, brâurilor, cioarecilor până la brodatul cămășii. Țesutul este o îndeletnicire ce presupune pricepere, îndemânare si măiestrie. Tehnica de lucru a pănzăturilor țesute permite ca femeile să-și folosească propria imaginație si inventivitate. A avea un astfel de costum reprezintă o adevărată bogație atât sufletească cât și materială.

    Vezi produse

  • Costume populare

    Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică şi etapele principale de evoluţie , formele contemporane şi aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuţia lui în procesul de geneză al unui popor.

    Vezi produse

  • Țesături

    Domeniul țesăturilor este alcătuit din cel mai mare număr de piese; dar și de cunoștințe cerute celui ce practică acest meșteșug. Interiorul locuințelor țărănești era cu adevărat œîmbrăcat. Țesăturile așezate în interior erau prezente atât în casele țărănești, cât și în cele boierești, când se mutau dintr-un loc într-altul, luau cu ei în principal interiorul, ce constă în chip esențial din țesături.

    Vezi produse

Produsele noastre